Sabbath Truth - Sunrise over Mountains
Istoria Sabatului

Declaraţiile cultelor despre Sabat

Păgân Citate despre Sabat

„Probabil foarte puţini creştini ştiu că ceea ce ei numesc «sabatul creştin» (duminica) este de origine păgână.”

„Prima păzire a duminicii pe care istoria o înregistrează a avut loc în secolul al IV-lea, când Constantin a dat un decret (prin care nu cerea oamenilor să o păzească cu religiozitate, ci doar să se abţină de la lucru în acea zi), care spunea: «În venerabila zi a soarelui, să se odihnească magistrații și oamenii care locuiesc în orașe și să se închidă toate atelierele.» În vremea dării acestui decret, Constantin era un închinător la soare, prin urmare nu se poate ca el să fi avut vreo legătură cu creştinismul.”
—Henry M. Taber, „Faith or Fact”, prefaţă de Robert G. Ingersoll, p. 112.
„Provoc orice preot sau pastor al religiei creştine să-mi arate şi cel mai firav temei pentru păzirea cu religiozitate a duminicii. Şi, dacă aceasta nu poate fi arătată de ei, de ce predică mereu despre duminică, ca şi cum ar fi o zi sfântă? (…) Pretenţia că duminica ia locul sâmbetei şi că, deoarece evreilor li s-a poruncit să sfinţească a şaptea zi a săptămânii, în consecință prima zi a săptămânii ar trebui păzită de creştini este atât de absurdă încât cu greu merită să fie luată în considerare. (…) Faptul că Pavel, în mod obișnuit, a ţinut ziua a şaptea a săptămânii şi a predicat în acea zi este arătat în Faptele apostolilor 18:4: «Pavel vorbea în sinagogă în fiecare zi de Sabat.»”
—Idem, pp. 114, 116.