Unii oameni învata ca Evrei 4 prezinta porunca Sabatului zilei a saptea din decalog ca un fel de tip sau umbra a legii, care arata spre odihna spirituala în Hristos. Ei privesc Sabatul în acelasi fel cum privesc si jertfele vechi testamentare, care aratau spre moartea ispasitoare a lui Hristos pe cruce. Ei învata ca odata ce am gasit „odihna spirituala” în Hristos, nu mai e nevoie sa tinem ziua Sabatului si ca pazirea zilei a saptea este o forma a robiei si un act ce apartine faptelor personale.
Este adevarat ca solia principala din Evrei 4 accentueaza odihna credinciosului în har. Ideea afirmata în Evrei 3:7-4:11 le spune crestinilor evrei sa persevereze în credinta si sa nu cada în necredinta si neascultare asa cum au facut stramosii lor. Dar referirea la Sabat din Evrei 4 nu este o umbra a acelei odihne în Hristos, ci o ilustratie a acelei odihne.
O umbra sau un tip sugereaza o împlinire subsecventa a sa de catre Isus. De exemplu, când Hristos a murit ca miel de jertfa si perdeaua Templului s-a rupt de sus pâna jos, aceasta a marcat sfâr?itul sistemului de jertfe. Noi nu mai jertfim miei pentru ca Isus a împlinit umbra care arata spre cruce.
Cele zece porunci nu fac parte dintre tipurile sau ceremoniile stabilite de Dumnezeu pentru a-i îndrepta pe israeliti spre jertfa viitoare a lui Isus. Legea morala a lui Dumnezeu este vesnica si nu trece (Psalmii 119:160). A prezenta Sabatul ca si cum el este doar al evreilor este de obicei o încercare de a scoate porunca a patra din legea lui Dumnezeu si a o arunca la o parte. Ea este prezentata ca o povara care trebuie îndepartata de Isus. Dar Dumnezeu nu a creat nicidecum Sabatul pentru a fi o povara. A numi Sabatul o povara este o distorsionare a realitatii.
Sabatul nu este doar pentru evrei, ci a fost o binecuvântare instituita la creatiune pentru toata omenirea, înainte ca pacatul sa fi intrat pe pamântul nostru. Însasi descrierea vechi testamentara a adevaratei paziri a Sabatului este o imagine a libertatii, odihnei si desfatarii. Isaia 58:13-14 ne spune ca pazirea Sabatului aduce o binecuvântare foarte speciala:
„Daca îti vei opri piciorul în ziua Sabatului, ca sa nu-ti faci gusturile tale în ziua Mea cea sfânta; daca Sabatul va fi desfatarea ta, ca sa sfintesti pe Domnul, slavindu-L, si daca-l vei cinsti, neurmând caile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale si nededându-te la flecarii, atunci te vei putea desfata în Domnul, si Eu te voi sui pe înaltimile tarii, te voi face sa te bucuri de mostenirea tatalui tau Iacov.”
Când un credincios pazeste Sabatul, el recunoaste lucrarea de mântuire a lui Hristos si se opreste din propria sa lucrare. „Vorbeste copiilor lui Israel si spune-le: «Sa nu care cumva sa nu tineti sabatele Mele, caci acesta va fi între Mine si voi, si urmasii vostri, un semn dupa care se va cunoaste ca Eu sunt Domnul, care va sfintesc»” (Exodul 31:13). Sabatul este un semn ca Dumnezeu ne mântuieste. Noi nu ne putem mântui pe noi însine.
Adevaratul semn al mântuirii prin credinta se regaseste în Sabat. Semnul mântuirii prin fapte va fi regasit într-un înlocuitor al Sabatului pus acolo de oameni. Când oamenii se decid sa lase la o parte legea lui Dumnezeu si sa pazeasca o zi pe care ei o aleg, nu se odihnesc cu adevarat în har, ci încearca sa fie mântuiti prin propriile fapte. Nu exista vreo metoda mai buna de a identifica o religie înselatoare decât printr-un Sabat contrafacut sau fals. Totul se reduce la alegerea între calea mea si calea lui Dumnezeu.
Evrei 4 arata ca israelitii, în timpul exodului, ar fi putut gasi odihna spirituala a harului daca si-ar fi exercitat credinta în Dumnezeu. Sistemul de jertfe le descoperea evanghelia. Si cei din timpul lui Iosua ar fi putut experimenta acea odihna în har, si israelitii din timpul lui David.
Fagaduinta experimentarii harului lui Dumnezeu ne este înca disponibila, dar va veni doar în urma exercitarii credintei în Isus. O astfel de credinta se va da pe fata prin ascultare de toata legea lui Dumnezeu (Ioan 14:15), si nu în urmarea traditiilor oamenilor, care ne spun sa lasam la o parte porunca a patra.