Multi crestini se refera la Sabatul zilei a saptea drept „Sabatul evreiesc”, desi în Biblie nu regasim nicaieri aceasta exprimare.
El este numit „ziua de odihna închinata Domnului” (Exodul 20:10), de exemplu, dar niciodata „Sabatul evreilor”. Luca a fost un scriitor al Noului Testament dintre neamuri si a facut deseori referire la lucruri care erau specifice evreilor – el a scris despre „neamul iudeilor”, poporul iudeilor, „tara iudeilor” si „sinagoga iudeilor” (Faptele apostolilor 10:22; 12:11; 10:39; 14:1). Însa Luca nu a facut niciodata referire la „Sabatul iudeilor”, desi a mentionat Sabatul în mod repetat.
Hristos a învatat de asemenea ca „Sabatul a fost facut pentru om” (Marcu 2:27). Isus a folosit termenul „om” în sens generic, referindu-se la omenire. Este sigur ca Adam si Eva erau singurii „oameni” existenti atunci când Dumnezeu a facut Sabatul. Evreii nu au existat înca cel putin 2.000 de ani dupa creatiune. Casatoria a fost, de asemenea, data la creatiune. Femeia a fost facuta pentru barbat (Geneza 2:22), la fel cum Sabatul a fost facut pentru om. Sigur ca nimeni nu crede ca casatoria a fost facuta doar pentru evrei.
Doua binecuvântari frumoase, originare au fost stabilite de însusi Dumnezeu înainte ca pacatul sa fi intrat în lume – casatoria si Sabatul. Ambele au fost facute pentru întreaga omenire, ambele au primit binecuvântarea speciala a Creatorului si ambele sunt si în prezent la fel de sfinte cum erau când au fost sfintite în gradina Edenului.
Domnul Sabatului
Este, de asemenea, interesant de observat ca Isus este Cel care a stabilit ziua Sabatului în saptamâna creatiunii. E adevarat ca multi oameni au trecut cu vederea faptul ca Dumnezeul care a creat lumea si a facut Sabatul este însusi Isus Hristos. Apostolul Ioan scrie: „La început era Cuvântul, si Cuvântul era cu Dumnezeu, si Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost facute prin El, si nimic din ce a fost facut, n-a fost facut fara El. (…) Si Cuvântul S-a facut trup si a locuit printre noi, plin de har si de adevar. Si noi am privit slava Lui, o slava întocmai ca slava singurului nascut din Tatal” (Ioan 1:1-3, 14). Apostolul Pavel Îl identifica si el pe Isus drept Creatorul: „(…) în Împaratia Fiului dragostei Lui (…) Toate au fost facute prin El” (Coloseni 1:13-16).
Astfel, pretentia lui Isus de a fi Domn al Sabatului (Marcu 2:28) este întemeiata. Daca El este Domnul Sabatului, atunci Sabatul trebuie sa fie ziua Domnului. Potrivit cu Apocalipsa 1:10, Ioan a avut o viziune în „ziua Domnului”, însemnând ca viziunea a avut loc în ziua a saptea. Sabatul este singura zi stabilita ca „zi a Domnului” si singura zi pretinsa de Dumnezeu în Biblie ca fiind a Sa. Când a scris cele zece porunci, Dumnezeu a numit-o „ziua de odihna închinata Domnului” (Exodul 20:10). În Isaia, el este citat astfel: „Sabatul (…) ziua Mea cea sfânta” (Isaia 58:13).
Pentru crestini, a-L separa pe Isus de Sabat este o greseala, pentru ca El este autorul, facatorul, sfintitorul si arhitectul Sabatului. A micsora valoarea binecuvântarii pe care El a lasat-o peste acea zi înseamna a respinge pe El si autoritatea Sa asupra vietilor noastre.
Sabatul nu este o prefigurare evreiasca temporara
Mai mult de atât, multe persoane au învatat ca presupusul „Sabat evreiesc” a existat doar pentru o perioada limitata de timp, ca o prefigurare a odihnei noastre în Hristos. Însa Sabatul nu ar fi putut fi nicidecum doar un tip sau o umbra a ceva – din simplul motiv ca a fost facut înainte ca pacatul sa fi intrat în familia umana. Anumite umbre si tipuri au fost instituite ca rezultat al pacatului si aratau înainte spre eliberarea din pacat.
Acesta este cazul jertfelor, stabilite pentru a simboliza moartea lui Isus, Mielul lui Dumnezeu. Înainte de pacat nu se aduceau jertfe animale. Însa Biblia spune ca aceste daruri au fost facute sa înceteze atunci când Hristos a murit pe cruce, pentru ca simbolul si-a întâlnit împlinirea (Matei 27:50-51). Perdeaua templului mentionata în acest pasaj simboliza toate ceremoniile de la templu care aratau spre moartea lui Hristos ca Miel al lui Dumnezeu. Ruperea perdelei la momentul mortii lui Hristos comunica lumii faptul ca semnificatia ceremoniilor fusese împlinita. Iar faptul ca perdeaua s-a rupt de sus pâna jos arata ca Dumnezeu însusi a fost Cel care a comunicat acest mesaj.
Însa din moment ce nicio prefigurare nu exista înainte ca pacatul sa intre în lume, Sabatul – instituit în ziua a saptea a creatiunii, înainte ca Adam si Eva sa pacatuiasca – nu ar trebui inclus ca o simpla lege ceremoniala a tipurilor si umbrelor.
Apostolul Pavel a facut referire la acest sistem temporar al ritualurilor în Coloseni 2:14-16, spunând ca este „împotriva noastra” si „potrivnic” noua. El l-a legat de darurile de mâncare si bautura, de sarbatorile anuale ale legii care au fost „sterse”. Este adevarat ca se refera si la „sabate” în text (n. tr., în engleza este folosit pluralul), dar observati cu atentie ca el le numeste „sabate, care sunt umbra lucrurilor viitoare”. Au fost sterse anumite zile de sabat la cruce? Da. Erau cel putin patru sabate anuale care cadeau în anumite zile ale lunii si care au fost „pironite pe cruce”.
Acestea erau prefigurari si cereau anumite daruri de mâncare si bautura. Toate aceste sabate anuale sunt descrise în Leviticul 23:24-36, iar apoi rezumate în versetele 37 si 38: „Acestea sunt sarbatorile Domnului, în care veti vesti adunari sfinte, ca sa se aduca Domnului jertfe mistuite de foc, arderi-de-tot, daruri de mâncare, jertfe de vite si jertfe de bautura, fiecare lucru la ziua hotarâta. Afara de aceasta, sa paziti Sabatele Domnului si sa va aduceti darurile voastre Domnului, sa aduceti toate jertfele facute pentru împlinirea unei juruinte si toate darurile voastre facute de bunavoie”.
Scriptura face o diferenta clara între sabatele anuale, care sunt o umbra a lucrurilor viitoare si Sabatele saptamânale, ale Domnului. Sabatele ceremoniale au fost pironite pe cruce; ele au fost date în urma aparitiei pacatului. Dar Sabatul din legea celor zece porunci a fost sfintit înainte ca pacatul sa fi aparut si a fost mai târziu integrat în marea lege morala scrisa de degetul lui Dumnezeu. El a fost vesnic în natura sa, dat pentru întreaga omenire, evrei sau neamuri.