S-a ridicat o întrebare, care acum este puternic discutata: daca teocratia a fost buna în vremea lui Israel, atunci de ce o forma de guvernamânt teocratica nu ar fi la fel de buna în vremea noastra?
Adevarata teocratie
Teocratia este o forma de guvernamânt care îsi ia autoritatea în mod direct de la Dumnezeu. Guvernarea lui Israel a fost o adevarata teocratie. Aceea a fost cu adevarat guvernarea lui Dumnezeu. La rugul aprins, Dumnezeu l-a însarcinat pe Moise sa conduca poporului Sau afara din Egipt. Prin semne, minuni si prin numeroase miracole mari, Dumnezeu a scos pe Israel din Egipt si l-a condus prin pustie pâna a ajuns în ?ara fagaduintei. Acolo, El a cârmuit prin judecatori pâna la Samuel, profetul caruia, atunci când a fost un copil, Dumnezeu i-a vorbit si prin care Si-a facut cunoscuta voia.
În zilele lui Samuel, poporul a cerut un rege. Cererea a fost primita si Dumnezeu l-a ales pe Saul, pe care Samuel l-a uns ca împarat al lui Israel. Saul nu a împlinit însa voia lui Dumnezeu, si asa cum el a respins cuvântul Domnului, Domnul l-a respins ca împarat si l-a trimis pe Samuel sa-l unga pe David ca împarat al lui Israel. Tronul lui David a fost întemeiat pentru vesnicie. Când Solomon a urmat la împaratie în locul tatalui sau David, raportul ne spune: „Solomon a sezut pe scaunul de domnie al Domnului, ca împarat în locul tatalui sau David” (1 Cronici 29:23).
Scaunul de domnie al Domnului – „Acela care are drept la el”
Scaunul de domnie al lui David a fost scaunul de domnie al Domnului, iar Solomon a sezut pe scaunul de domnie al Domnului ca împarat peste împara?ia pamânteasca a lui Dumnezeu. Au urmat la tron descendentii din linia lui David pâna la Zedechia, care a fost supus împaratului Babilonului si care a intrat într-un legamânt solemn înaintea lui Dumnezeu ca va fi loial fata de împaratul Babilonului. Dar Zedechia si-a încalcat legamântul si atunci Dumnezeu i-a spus:
„Si tu, domn nelegiuit, gata sa fii ucis, domn al lui Israel, a carui zi vine tocmai când nelegiuirea este la culme! Asa vorbeste Domnul, Dumnezeu: «La o parte cu mitra, jos cununa împarateasca! Nu mai este cum a fost. Ce este plecat va fi înaltat si ce este înaltat va fi plecat! Voi da jos cununa, o voi da jos, o voi da jos. Dar lucrul acesta nu va avea loc decât la venirea Aceluia care are drept la ea si în mâna caruia o voi încredinta»” (Ezechiel 21:25-27; a se vedea si capitolul 17:1-21).
Împaratia a fost atunci supusa Babilonului. Când a cazut Babilonul si i-a urmat Medo-Persia, a fost data jos pentru prima data. Când a cazut Medo-Persia si i-a urmat Grecia, a fost data jos pentru a doua oara. Când imperiul grecesc a cedat Romei, a fost data jos pentru a treia oara. Iar apoi cuvântul spune: „Nu va mai fi pâna la venirea Aceluia care are drept la ea si în mâna caruia o voi încredinta.” (n.tr., în engleza)
Cine este Acela care are drept la ea? „Îi vei pune numele Isus. El va fi mare, si va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; si Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatalui Sau David. Va împarati peste casa lui Iacov în veci, si Împaratia Lui nu va avea sfârsit” (Luca 1:31-33).
Vie împaratia Ta
Desi El a venit aici ca „acel profet”, om al durerilor si obisnuit cu suferinta, în noaptea în care a fost tradat, El însusi a declarat: „Împaratia Mea nu este din lumea aceasta”. În acest fel, scaunul de domnie al Domnului a fost îndepartat de la aceasta lume si „nu va mai fi pâna la venirea Aceluia care are drept la ea” si caruia îi va fi dat atunci. Iar timpul acela este sfârsitul acestei lumi si începutul lumii viitoare.
Celor doisprezece apostoli, Mântuitorul le-a spus: „De aceea va pregatesc Împaratia, dupa cum Tatal Meu Mi-a pregatit-o Mie, ca sa mâncati si sa beti la masa Mea în Împaratia Mea, si sa sedeti pe scaune de domnie, ca sa judecati pe cele douasprezece semintii ale lui Israel” (Luca 22:29-30).
Din relatarea facuta de Matei a fagaduintei lui Hristos pentru cei doisprezece, aflam când va fi împlinita: „Atunci când va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al maririi Sale, la înnoirea tuturor lucrurilor, voi, care M-ati urmat, veti sedea si voi pe douasprezece scaune de domnie si veti judeca pe cele douasprezece semintii ale lui Israel” (Matei 19:28).
A doua venire a lui Isus precede asezarea Împaratiei Sale. În pilda talantilor, Isus Se prezinta pe Sine drept un om de neam mare care „s-a dus într-o tara departata ca sa-si ia o împaratie si apoi sa se întoarca” (Luca 19:12). Iar El însusi ne-a spus când va sta pe scaunul de domnie al slavei Sale: „Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toti sfintii îngeri, va sedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui” (Matei 25:31-32).
Asteptarea
Acest timp este asteptat de apostol când spune: „Împaratia lumii a trecut în mâinile Domnului nostru si ale Hristosului Sau. Si El va împarati în vecii vecilor” (Apocalipsa 11:15). Contextul arata clar când va avea loc acest lucru: „Neamurile se mâniasera, dar a venit mânia Ta; a venit vremea sa judeci pe cei morti, sa rasplatesti pe robii Tai proroci, pe sfinti si pe cei ce se tem de Numele Tau, mici si mari, si sa prapadesti pe cei ce prapadesc pamântul!” (versetul 18).
Împaratia lui Hristos va fi instaurata în timpul judecatii finale, când cei sfinti îsi vor primi rasplata, iar cei rai pedeapsa. Când cei care s-au opus autoritatii lui Hristos vor fi distrusi, împaratiile lumii vom deveni împaratiile Domnului nostru si ale Hristosului Sau.
Când Hristos va domni, „Împaratul împaratilor si Domnul domnilor” (Apocalipsa 19:16), „domnia, stapânirea si puterea tuturor împaratiilor care sunt pretutindeni sub ceruri se vor da poporului sfintilor Celui Preaînalt” si „sfintii Celui Preaînalt vor primi împaratia si vor stapâni împaratia în veci, din vesnicie în vesnicie” (Daniel 7:27,18).
Pâna în vremea aceea, împaratia lui Hristos nu poate fi instaurata pe pamânt. Împaratia Sa nu este din lumea aceasta. Urmasii Sai trebuie sa se vada ca „straini si calatori pe pamânt” (Evrei 11:13). Pavel spune ca „cetatenia noastra este în ceruri, de unde si asteptam ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos” (Filipeni 3:20).
Rolul guvernarii
Din moment de împaratia lui Israel a trecut, Dumnezeu nu a delegat niciodata autoritatea de a pune în aplicare legile Sale vreunui om sau vreunei unitati. „«Razbunarea este a Mea; Eu voi rasplati», zice Domnul” (Romani 12:19). Guvernarea civila priveste relatiile omului cu omul, dar ea nu are nimic de a face cu datoriile care rezulta din relatia omului cu Dumnezeu.
Cu exceptia împaratiei lui Israel, nu a mai fost nicio guvernare pe pamânt în care Dumnezeu prin oamenii inspirati sa fi condus treburile statului. Ori de câte ori oamenii s-au aventurat sa formeze o astfel de guvernare cum a fost cea a lui Israel, ei au luat asupra lor, cu necesitate, puterea de a interpreta si a impune legea lui Dumnezeu. Ei si-au asumat dreptul de a controla constiinta si astfel au uzurpat prerogativa lui Dumnezeu.
În dispensatiunea trecuta, în timp ce pacatele împotriva lui Dumnezeu erau sanc?ionate cu penalitati pamântesti, judecatile erau executate nu doar cu consimtamântul divin, ci si sub controlul Sau direct si prin porunca Sa. Vrajitorii trebuiau ucisi. Idolatrii trebuiau nimiciti. Profanarea si sacrilegiul trebuiau pedepsite cu moartea. Natiuni întregi de idolatri trebuiau exterminate. Dar aplicarea acestor sanctiuni era ordonata de Cel care citeste inimile oamenilor, care cunoaste masura vinei lor si care se poarta cu întelepciune si mila cu creaturile Sale. Când oamenii cu slabiciuni si patimi omenesti iau asupra lor aceasta lucrare, este evident ca se deschide usa pentru nedreptati si cruzimi fara margini. Cele mai inumane crime vor fi perpetuate, toate în Numele sfânt al lui Hristos.
Baza tiraniei religioase
Din legile lui Israel, care pedepseau ofensele la adresa lui Dumnezeu, s-au scos argumente pentru a dovedi datoria de a pedepsi pacatele similare din zilele noastre. Toti persecutorii s-au angajat în justificarea faptelor lor. Principiul ca Dumnezeu a delegat autoritatii umane dreptul de a controla constiinta sta chiar la baza tiraniei si persecutiei religioase. Dar toti cei care gândesc astfel pierd din vedere faptul ca acum traim într-o dispensatiune diferita, în conditii cu totul diferite de cele ale lui Israel; ca împaratia lui Israel a fost un tip pentru împaratia lui Hristos, care nu va fi instaurata pâna la a doua Sa venire; ca datoriile care îi revin omului în relatia cu Dumnezeu nu trebuie sa fie ordonate si impuse de nicio autoritate omeneasca.
Sursa: „Patriarhi si profeti”, 1890, Apendicele cu citatele celor mai mari lideri ai Americii despre relatia dintre stat si biserica
George Washington (primul presedinte al Statelor Unite ale Americii)
„Fiecarui om, care se poarta ca un bun cetatean si este raspunzator doar înaintea lui Dumnezeu pentru parerile sale religioase, trebuie sa-i fie protejata închinarea la Divinitate, în conformitate cu ceea ce-i dicteaza propria constiinta.” – mai 1789
Thomas Jefferson (al treilea presedinte al Statelor Unite ale Americii)
„Atotputernicul Dumnezeu a creat mintea libera; toate încercarile de a o influenta prin pedepse pamântesti sau prin incapacitati civile tind doar sa duca la ipocrizie si rautate si sunt o îndepartare de la planul autorului sfânt al religiei noastre, care desi este Domnul trupului si al mintii, a ales sa nu impuna religia prin constrângere, lucru care statea totusi în atotputernicia Sa.” - „Acts for Establishing Religious Freedom in Virginia” („Actiuni pentru instaurarea libertatii religioase în Virginia”), 1785
„Consider ca Guvernului Statelor Unite i se interzice de Constitutie sa intervina în institutiile religioase, în doctrinele, disciplinele si manifestarile lor.” – „Words of Thomas Jefferson” („Cuvintele lui Thomas Jefferson”), vol. 5, p. 236
Abraham Lincoln (al saisprezecelea presedinte al Statelor Unite ale Americii)
„Nadejdea noastra este în dragostea de libertate pe care Dumnezeu a sadit-o în noi. Apararea noastra este în spiritul care pretuieste libertatea ca dar al tuturor oamenilor, din tarile de pretutindeni. Distrugeti aceste spirit si ati plantat semintele despotismului în propriile case. Familiarizati-va cu lanturile robiei ?i v-ati pregatit propriile mâini ca sa le poarte. Obisnuiti-va sa calcati în picioare drepturile altora si ati pierdut spiritul propriei independen?ei si ati devenit potrivi?i pentru a va supune primei tiranii viclene care se va ridica între voi.” – Discurs la Edwardsville, Illinois, 1858
Ulysses S. Grant (al optsprezecelea presedinte al Statelor Unite ale Americii)
„Declar biserica si statul separate si distincte pentru totdeauna, însa fiecare dintre ele fiind libera în cadrul propriei sfere.” – Al saptelea mesaj anual, Congresul SUA, 7 decembrie 1875
„Lasati problema religiei în seama altarului familial, a bisericii si a scolilor private care sunt sustinute doar prin contributii private. Pastrati biserica si statul separate pentru totdeauna.” – Des Moines, Iowa, 1875
James A. Garfield (al douazecilea presedinte al Statelor Unite ale Americii)
„Dupa libertate si justitie, urmatoarea în importanta este educatia, fara de care nici libertatea, nici justitia nu pot fi pastrate. Interesele sale sunt încredintate Statelor Unite si actiunii voluntare a poporului. Orice ajutor pe care cetatenii si-l pot permite ar trebui dat cu generozitate Statelor pentru a sustine scolile publice. Dar ar fi nedrept fata de popor si periculos fata de institutii sa alocam oricare procent din venitul natiunii sau al Statelor pentru a sustine scolile sectelor religioase. Separarea dintre biserica si stat în orice lucru privitor la impozite trebuie sa fie absoluta.” – Scrisoarea de acceptare a nominalizarii pentru presedintie, 12 iulie 1880
Theodore Roosevelt (al douazeci si saselea presedinte al Statelor Unite ale Americii)
„Sustin ca în aceasta tara trebuie sa fie o separare completa între biserica si stat. Banii publici nu trebuie folositi pentru a promova un anumit crez, prin urmare scolile publice trebuie sa fie non-sectante si niciun ban public sa nu fie desemnat scolilor sectante.” – New York, 12 octombrie 1915
Benjamin Franklin (om de stat, inventator, autor)
„Când religia este buna, îsi va purta singura de grija. Când nu este în stare sa-si poarte singura de grija si Dumnezeu nu vede potrivit sa-i poarte El de grija, asa ca apeleaza la puterea civila pentru ajutor, este evident pentru mintea mea ca o astfel de cauza este una rea.”