Iata primul pasaj folosit în sustinerea acestei idei: „În ziua dintâi a saptamânii, eram adunati laolalta ca sa frângem pâinea. Pavel, care trebuia sa plece a doua zi, vorbea ucenicilor si si-a lungit vorbirea pâna la miezul noptii” (Faptele apostolilor 20:7). Acest text face parte din relatarea care descrie diferitele incidente ale lui Pavel pe drumul spre Ierusalim, la sfârsitul celei de-a treia calatorii misionare. Întreaga poveste se întinde pe doua capitole.
Simplul fapt ca ucenicii „erau adunati laolalta ca sa frânga pâinea” presupune un serviciu de sfânta cina, tinut într-o zi sfânta? În Faptele apostolilor 2:46, citim ca ucenicii „erau nelipsiti de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasa si luau hrana cu bucurie si curatie de inima”. Dupa toate aparentele, frângerea pâinii se refera la faptul ca ucenicii luau masa împreuna în fiecare zi.
Observati ca nicio denumire sfânta nu este folosita pentru aceasta zi. Ea este simplu numita „ziua dintâi a saptamânii”.
Faptul ca Pavel avea o întâlnire si predica în aceasta zi o face sa fie sfânta? Când citim întreaga poveste a calatoriei lui, descoperim ca Pavel a predicat în diferite locuri de-a lungul drumului, pe masura ce se apropia de Ierusalim. Erau programate toate aceste predici astfel încât sa fie tinute duminica? Sa privim spre ultima jumatate a capitolului 20 din Faptele apostolilor, care ne reda un rezumat al unei predici a lui Pavel, poate cea mai importanta dintre toate cele tinute în timpul acestei calatorii – sau cel putin, aceasta este singura predica prezentata în detaliu.
Examinarea contextului, în special a versetului 15, ne arata ca predica a fost tinuta la mijlocul saptamânii – cu siguranta nu într-o zi de duminica. Prin urmare, ar trebui sa concluzionam ca ziua de marti, miercuri sau joi este sfânta? Pavel a condus multe servicii religioase de-a lungul calatoriei sale, asa ca aceasta logica ne-ar face sa concluzionam ca Pavel a sfintit aproape fiecare zi a saptamânii!
Întâlnirea lui Pavel la Troa nici macar nu a început duminica, ci mai degraba sâmbata noapte. Stim ca acea întâlnire a avut loc noaptea, pentru ca „în odaia de sus, unde erau adunati, erau multe lumini” (Faptele apostolilor 20:8). Raportul spune de asemenea ca Pavel „si-a lungit vorbirea pâna la miezul noptii” (versetul 7). Dupa ce s-a asigurat ca tânarul Eutih, cel care a adormit si a cazut pe fereastra de la catul al treilea, era bine, Pavel a continuat sa vorbeasca „pâna la ziua” (versetul 11). Asadar, singurul motiv pentru care o parte a întâlnirii a avut loc duminica a fost pentru ca Pavel avea atât de multe de spus!
Un alt motiv pentru care stim ca aceasta întâlnire a avut loc noaptea este ca Pavel „trebuia sa plece a doua zi” (versetul 7). Conybeare si Howson, în lucrarea lor, care este o autoritate în domeniu, „The Life and Epistles of the Apostle Paul” („Viata si epistolele apostolului Pavel”) au scris: „Era seara care urma Sabatului evreiesc. Duminica dimineata corabia trebuia sa porneasca la drum” (editia într-un singur volum, p. 520). Pavel a profitat de ultima ocazie de a le vorbi credinciosilor, nu pentru ca acesta era obiceiul lor religios, ci pentru ca acelea erau niste conditii neobisnuite de calatorie.
Daca Pavel a tinut aceasta întâlnire sâmbata noapte, atunci de ce Biblia o numeste „ziua dintâi a saptamânii”? Datorita bine-cunoscutului fapt ca Biblia calculeaza zilele de la apus la apus, si nu de la miezul noptii la miezul noptii, cum se întâmpla astazi (a se vedea Geneza 1:5, 8, 13, 19, 23, 31; Leviticul 23:32). Pentru Pavel si ceilalti credinciosi, prima zi a saptamânii, ca si întâlnirea lor, începusera la apusul zilei a saptea.
În lumina întregii relatari a calatoriei lui Pavel, este clar ca „ziua dintâi a saptamânii” este mentionata doar pentru a da cititorului o imagine de ansamblu asupra itinerariului lui Pavel, la fel ca aceste alte mentionari ale indicilor temporali:
- „Apoi a venit în Grecia, unde a ramas trei luni" (Faptele apostolilor 20:2-3).
- „Dupa zilele Praznicului Azimilor, am plecat cu corabia din Filipi" (versetul 6).
- „În cinci zile, am ajuns la ei (un grup de credinciosi) în Troa” (versetul 6).
- „Am stat sapte zile" în Troa (versetul 6).
- A vorbit ucenicilor adunati acolo „în ziua dintâi a saptamânii" (versetul 7).
- „Trebuia sa plece a doua zi" (versetul 7).
- „A doua zi am ajuns în fata insulei Chios" (versetul 15).
- „În ziua urmatoare, de abia am atins Samos" (versetul 15).
- „A doua zi am venit la Milet" (versetul 15).
- „Se grabea ca (...) sa fie în Ierusalim de Ziua Cincizecimii." (versetul 16).
Dr. Augustus Neander, unul dintre cei mai remarcabili istorici bisericesti si un pazitor al duminicii, a comentat astfel utilizarea versetului din Faptele apostolilor 20:7 ca argument pentru sfintirea duminicii: „Pasajul nu este cu totul convingator, pentru ca se poate ca plecarea grabnica a apostolului sa fi adunat mica biserica pentru o masa frateasca de despartire, ocazie în care apostolul a tinut ultima sa cuvântare, desi cu acea ocazie nu se sarbatorea nicidecum duminica.” - „The History of the Christian Religion and Church” („Istoria religiei si a bisericii crestine”), tradusa în engleza de Henry John Rose (1831), vol. 1, p. 337.
Colecta pentru sfinti
Acum sa analizam al doilea pasaj: „Cât priveste strângerea de ajutoare pentru sfinti, sa faceti si voi cum am rânduit Bisericilor Galatiei. În ziua dintâi a saptamânii, fiecare din voi sa puna deoparte, acasa, ce va putea, dupa câstigul lui, ca sa nu se strânga ajutoarele când voi veni eu” (1 Corinteni 16:1-2).
Era acesta un serviciu religios în cadrul caruia se strângea o colecta, aratând ca duminica era o zi sfânta? În loc sa prezinte un dar oferit la biserica, unde oamenii aduceau darurile unui diacon, raportul spune ca fiecare trebuia sa „puna deoparte” ceva (1 Corinteni 16:2). Cu alte cuvinte, când venea prima zi a saptamânii, fiecare trebuia sa decida cât voia sa puna deoparte din câstigul de saptamâna trecuta, pentru colecta speciala pe care Pavel voia sa o adune pentru saracii de la Ierusalim. Ei trebuia sa tina acea suma într-un loc special, separat de ceilalti bani din casa. Acesta era mai degraba un act de depozitare, decât unul de închinare.
Sunt teologi care sustin pazirea duminicii si care împartasesc aceasta interpretare. În „The Cambridge Bible for Schools and Colleges” („Biblia Cambridge pentru scoli si universitati”), un comentariu al Scripturilor publicat de Editura Universitatii Cambridge si editat de clerul Bisericii Anglicane, comentatorul declara ca obiceiului crestinilor de a se aduna în prima zi a saptamânii, „nu poate fi dedus din acest pasaj”. Apoi urmeaza comentariul asupra sintagmei „a pune deoparte”: „Acasa, nu la întrunire, dupa cum se presupune în mod general. (...) El (Pavel) vorbeste despre un obicei din timpul sau de a pune o mica cutie lânga pat, în care trebuia pus un dar de fiecare data când se facea o rugaciune.” - „The First Epistle to the Corinthians” („Prima epistola catre Corinteni”), editata de J. J. Lias, p. 164.
Biblia nu mentioneaza nicaieri ca Hristos a instituit închinarea duminica în ziua învierii sau în timpul celor patruzeci de zile dintre înviere si înaltare. Nu regasim nici vreo dovada din Scriptura ca în timpul acelor patruzeci de zile sau dupa ele apostolii au acceptat duminica drept zi religioasa sfânta.
Evreii erau plini de zel pentru Sabat, asa ca au pazit ziua a saptea timp de mii de ani. Este ciudat ca o practica atât de revolutionara cum ar fi fost pazirea unei noi zile sfinte saptamânale de catre crestinii iudei sau dintre neamuri, sa nu fi fost subiectul discutiilor extinse si repetate din scrierile apostolilor. Dupa dezbaterea fierbinte a deciziei ca circumcizia nu mai este necesara pentru convertitii dintre neamuri, a fost dezlantuit un uragan, iar vântul controversei bate prin toate paginile Noului Testament!
Au pazit într-adevar crestinii duminica în cinstea învierii lui Hristos, înca din primele zile ale apostolilor? Examinarea acestor doua pasaje, tacerea lui Hristos asupra acestui subiect în timpul de dinainte de a urca la cer si tacerea Noului Testament asupra unei noi zile sfinte saptamânale lasa neatinsa autoritatea coplesitoare a poruncii exprese a lui Dumnezeu însusi: „Ziua a saptea este ziua de odihna închinata Domnului, Dumnezeului tau” (Exodul 20:10).
Adaptat dupa Francis D. Nichol, „Answers to Objections” („Raspunsuri la obiectii”), pp. 214–219.