Când crestinismul a intrat în lume, oamenii acelor vremuri, atât evrei cât si greci, au aratat prin multe argumente ca aceea era o doctrina noua.
Când Hristos a mustrat un demon, poruncindu-i sa iasa din om, oamenii „au ramas înmarmuriti, asa ca se întrebau unii pe altii: «Ce este aceasta? O învatatura noua!»” (Marcu 1:27). Când Pavel a ajuns la Atena si a început sa predice crestinismul, oamenii întrebau: „Putem sa stim care este aceasta învatatura noua pe care o vestesti tu?” (Faptele apostolilor 17:19).
Numeroase alte pasaje pot fi citate pentru a arata ca învataturile crestinismului erau considerate noi si ciudate.
În centrul reformatiunii din secolul XVI, cel mai folosit argument împotriva învataturilor reformatorilor a fost ca acestea erau noi. Argumentul a fost similar celui pe care îl abordam în acest articol. Ei au spus: „Daca ce spuneti voi, reformatorii, era adevarat, cum se face ca aceste doctrine nu au fost descoperite mai înainte?”
Dar dovedesc astfel de acuzatii aduse împotriva lui Hristos, a apostolilor si a reformatorilor ca învataturile lor nu erau de la Dumnezeu? Când Hristos si ucenicii Sai au fost confruntati cu acuzatia aceasta, ei au respins-o întotdeauna, declarând ca nu predicau doctrine noi si ciudate, ci ca, asa cum Pavel afirma, ei predicau „fara sa se departeze cu nimic de la ce au spus prorocii si Moise ca are sa se întâmple” (Faptele apostolilor 26:22).
Când s-a adus aceasta acuzatie împotriva reformatorilor, ei au început sa arate din Biblie ca doctrinele predicate de ei nu erau noi, ci foarte vechi.
Citind istoria, ne minunam de acuzatiile aduse împotriva lui Hristos si a reformatorilor si ne întrebam de ce erau oamenii atât de greoi în a în?elege adevaruri care acum par evidente. Dar faptul ca ei erau atât de greoi în întelegere nu este o învinuire care poate fi adusa adevaratelor doctrine, ci gândirii si inimilor omenesti gresite.
Doctrina Sabatului nu este noua, ci este la fel de veche precum creatiunea. Desi acest adevar despre Sabat a fost suprimat timp de veacuri si nu a iesit la suprafata decât în timpurile relativ moderne, nu a existat nicio perioada în care câtiva credinciosi sa nu-l fi pazit, de multe ori cu riscul pierderii vietii. Similar, adevarul neprihanirii prin credinta a fost aproape complet pierdut pentru mai mult de o mie de ani si nu a iesit la suprafata decât în secolul al XVI-lea!
De ce nu cred mai multi lideri spirituali acest adevar al Sabatului? Dar cum a fost cu liderii spirituali din zilele lui Hristos? Oamenii de rând au fost cei care L-au ascultat cu placere pe Hristos, iar ucenicii Sai au fost oameni simpli, precum pescarii. Liderii spirituali din vremea lui Hristos au încercat sa-i faca pe oameni sa se razgândeasca, întrebând: „A crezut în El vreunul din mai-marii nostri sau din farisei?” (Ioan 7:48).
Ce a declarat Pavel în dreptul primilor credinciosi? „De pilda, fratilor, uitati-va la voi care ati fost chemati: printre voi nu sunt multi întelepti în felul lumii, nici multi puternici, nici multi de neam ales” (1 Corinteni 1:26). Si cum ramâne cu liderii spirituali din timpul Reformei protestante? Demnitarii bisericii îsi petreceau timpul încercând sa-i prinda pe Martin Luther si pe ceilalti, ca sa-i arda pe rug.
Este adevarat ca Dumnezeu are printre liderii spirituali multe inimi sincere si ca din rândurile lor vor fi ridicati la sfârsit oameni care sa creada cu putere în Sabat. Dar chiar daca nimeni nu ar crede, ziua a saptea tot ramâne Sabatul Domnului, pentru ca niciun om nu este atât de mare încât sa schimbe poruncile lui Dumnezeu.
Adaptat dupa Francis D. Nichol, „Answers to Objections” („Raspunsuri la obiectii”), pp. 253, 254.